Sunt câteva săptămâni bune de când îmi doresc sa va las încă o recomandare. Nu știu dacă mulți dintre voi mai țineți minte aventurile Olgai Perovskaia din ‘83 (ediția Creanga-Raduga). Dacă o mai aveți sau nu.
De nu, o puteți (re)găsi printre cărțile pentru copii de la Anacronic.
Olga Vasilievna Perovskaia (8 aprilie 1902 – 18 septembrie 1961) este autoarea culegerii de povești „Noi și puii animalelor”, publicată pentru prima oara în 1925 și devenită cea mai cunoscută carte a ei. Olga Perovskaia a fost condamnată în anii ’40 la zece ani de lagăr de către autoritățile timpului și cărțile ei au avut interdicție de publicare. Abia spre sfârșitul anilor ’50 a fost reabilitată.
De-a lungul a peste 300 de pagini, Olga deapănă peripețiile ei și ale surorilor ei (Sonia, Iulia si Natașa), întâmplări reale, dar și cu un gram de imaginar, împreună cu puii de animale sălbatice aduși acasă de tatăl lor, pădurar într-un mic orășel din Asia Centrală. Orășelul Alma-Ata, o așezare roditoare cu oameni puțini la număr și unde apariția unui automobil pe stradă, o dată pe an, adună oamenii grămadă. O lume apusă dar în care copiii vor găsi drumul de fiecare dată.
Sunt întâmplări cu Dianka si Tomcik – povestea celor doi pui de lup.
Sau cu Miska – puiul de maral, un soi de ren asiatic, rămas fără mamă și adus în familia fetelor, să crească și el „odată cu copiii”. Lipit de mama familiei, urmând-o peste tot prin gospodărie „de parcă era legat de ea”, e pus mereu pe șotii și năzdrăvănii, ca toți puii. Mare mâncător – perdele, fețe de masă, prosoape, toate poartă urmele „atenției” lui Miska. Prieten bun cu fetele, petrecând zile întregi la joacă prin pădure sau pe munte, Miska crește sub ochii lor, își lepădându-și an de an coarnele vechi. Mândru și frumos animal, umbla liber pe munți și dealuri și nu scăpa nici de atenția unui vânător-naturalist „venit din capitală”, aciuat prin împrejurimi. Scapă cu bine și la apariția unei cete de marali sălbatici în apropierea cantonului când, ajuns la vârsta când era gata să se bată cu lumea întreagă ca să-si găsească o pereche, Miska, cel mai grozav dintre toți maralii, pleacă pentru totdeauna.
E povestea cu Iska, tânăra catâriță cumpărată cu agoniseala fetelor. Iska crește sub oblăduirea lor, nărăvașă și zvârlind mereu din copite, lăsându-se mânată doar de cele doua fetițe mai mici, Iulia și Natașa, care țopăie pe spinarea ei cât e ziua de lungă. Iska le urmează peste tot ca un cățel si provoacă mari bătăi de cap prin târg, la cumpărături. Când Iska urmează să aibă un pui, micuța Natașa se autoproclamă apărătorul ei suprem. Milka, puiul nou de catâr, devine jucăria preferată a gospodăriei și Iska se transformă în cea mai vajnică și protectoare mamă.
Mai e Vaska – puiul de tigru adus de vânătorul kazah, cel care știa cu precizie când e ora mesei și care mânca la fel cu toți ceilalți ai casei. Cu ce plăcere mânca supă cu tăiței, colțunași, dar mai ales bucați de salam! Vaska respecta cu strictețe toate viețuitoarele gospodăriei și știa de frica găinilor care-l pot ciuguli si cotcodăci fioroase la orice privire piezișă asupra puilor. Multe se petrec până în ziua când Vaska cel jucăuș pleacă într-o cușcă mare într-un loc bine împrejmuit, cu paznic și bilet de intrare la poartă…
Urmează povestea lui Frantik, puiul de vulpe hoțoman, cel iubitor de ouă de găină și care știe să dosească bine bucățele de brânză pentru zile negre.
Lanțul aventurilor se încheie cu povestea lui Ciubarîi, armăsarul devotat care le iubește și ocrotește mai presus de orice pe cele patru copile.
Șase povești de acum o sută de ani, cu final mai mult sau mai puțin fericit, cu multe zâmbete, dar și cu lacrimi in colțul ochiului. Sunt întâmplări ce-i vor însoți pe copii mult timp, peste ani. Și în mod sigur le vor adânci și mai tare legătura lor naturală cu lumea necuvântătoarelor, pentru totdeauna.
– Cireșe cu bretele, 17 mai 2020
