Cu excepția faptului că animalele vorbesc, totul ce vă povestește Thornton Burgess aici e ancorat în cea mai de bun simț realitate.
Leneșii sfârșesc prin a munci mai mult. Lăudăroșii ajung de râsul lumii. Cei harnici schimbă în bine fața locului și sunt admirați de toți. Hoțomanii rămân păgubași. Bătăușii sunt potoliți de bătăuși mai mari ca ei. Bârfele și uneltirile se sparg ca baloanele de săpun. Prejudecățile se infirmă.
Binele învinge, dar nu la modul tezist și absolut, ci la modul firesc, unde chiar și cioara cea neagră are un strop de alb pe suflet, unde chiar și coiotul cel fioros știe să răsplătească favorul unui iepure, unde până și gaița cea bicisnică și puse pe rele se dovedește de ajutor la un moment dat. Nimeni nu e angelic, nimeni nu e diabolic. Toți sunt vii.
Sigur, soiul ăsta de cărți nu-i pregătesc pe copii pentru realitățile vieții de azi. Dar aproape sigur îi pregătesc pentru realitățile vieții de ieri și de mâine. Azi a trecut deja.
Eu de-asta le iubesc și de-asta le-am tradus. Pentru copilul meu și pentru copiii altor părinți medievali, care-or mai fi.
Dacă ați citit deja primele opt volume ale seriei „Povestiri din Pădurea Verde”, mă bucur să vă anunț că tocmai au apărut următoarele opt. Dacă nu, luați măsurile care se impun.
– Brad Florescu, 4 decembrie 2025
