Siluirea maeștrilor. Despre cum este sabotată arta de corectitudinea politică

42,00lei

„Obiectivul meu, în Siluirea maeștrilor, a fost în principal negativ: să-l dotez pe cititor cu un nas pentru nonsens și absurditate.” (Roger Kimball – Siluirea maeștrilor)

„Am citat multe idioțenii în această carte. Speranța mea este că cititorilor le va fi pe viitor mai ușor să identifice, să se amuze pe seama și să respingă idioțeniile care au infectat studiul academic al istoriei artei. Acest exercițiu de igienă mentală este prețios în sine, asigurând o măsură de rezistență la tendința anticivilizatoare a hiperbolei interpretative motivate politic.

Mai există un beneficiu secundar, care are legătură cu anchilozarea intelectuală. Cu alte cuvinte, sper că Siluirea maeștrilor va oferi o vaccinare împotriva intimidării academice. Aserțiunile jefuitorilor critici despre care vorbesc în această carte sunt atât de bizare și sunt exprimate într-un limbaj atât de respingător, încât multă lume aderă tacit sau este redusă la tăcere. Mă bucură să cred că Siluirea maeștrilor va ajuta la contracararea acestei anestezii, determinând mai multe persoane să se opună inacceptabilului.” (Roger Kimball – Siluirea maeștrilor)

 

 

Cod Produs: siluirea Categorie:

Descriere Produs

Fragment din prefața cărții, semnată Ninel Ganea

 

Beția de cuvinte și beția rațiunii

Există cărți și autori despre care ai cumva sentimentul că trebuie să existe chiar dacă nu i-ai întâlnit încă. Sub o avalanșă de rebuturi culturale, aștepți în continuare apariția unor voci inteligente, educate și curajoase, care să reconfirme criteriile, să afirme, fără teamă sau stinghereală, că albul e alb și negrul e negru, care să nu se lase intimidate de spiritul timpului, de falsele pretenții academice sau de nesfârșitele mode culturale, care să scrie bine și să facă un indispensabil efort de asanare artistică, în spiritul proclamat cândva de T.S. Eliot, de “elucidare a operelor de artă și corectare a gustului”.

Un astfel de personaj este, fără îndoială, Roger Kimball, unul dintre cei mai redutabili critici culturali conservatori, editorul revistei New Criterion.

Kimball s-a născut în anul 1953 și, după ce a absolvit Yale University, a renunțat la proiectul unui doctorat în filozofia artei pentru a se consacra comentariului cultural în publicații respectabile (Times Litterary Supplement, The Weekly Standard, Sunday Telegraph, Wall Street Journal, The Spectator, Modern Painters, etc), iar ulterior a scris câteva cărți devenite clasice în înțelegerea postmodernității. Deși mărturisea într-un interviu regretul de a nu-și fi terminat dizertația, perspectiva unei cariere academice nu i-a surâs aproape niciodată; asta chiar înainte de a publica “Tenured Radicals”, o lucrare hipercritică la adresa universităților americane, “pervertite de politică, distorsionate de “teoretizări” ermetice, desfigurate de proză ilizibilă și poze teatrale”. “Nu era lumea care să mă atragă”, spunea cu sincereritate scriitorul.

Însă, Kimball nu a devenit un rebel fără cauză, un amator de nonconformisme imature sau vreun avid cautător de faimă gratuită. Eseurile sale lovesc tocmai în decăderea gustului public prin vulgarizarea academică, survenită sub presiunea corectitudinii politice și a pulverizării standardelor, în monotonia universitară impusă de totalitarismul relativist, în acei artiști “copii teribili”, care țin filistinii culturali cu sufletul la gură timp de câțiva ani sau chiar luni pentru a face loc rapid următoarelor produse cu termen de valabilitate redus. Adersarul său principal este tocmai revoluția, devenită academică, indiferent de domeniu, fie că vorbim de filozofie, artă, literatură sau politică.

“Siluirea maeștrilor. Despre cum este sabotată arta de corectitudinea politică”, cartea publicată în 2004 și tradusă acum în română, reprezintă efortul lui Roger Kimball de a realiza o radiografie a impactului produs de ideologia corectitudinii politice asupra receptării marilor capodopere ale trecutului, deși includerea lui Marc Rothko într-o companie altfel selectă poate naște justificate semne de întrebare. În fine, dacă până în 2004, Kimball se concentrase asupra efectelor produse de revoluția culturală în societate (“The Long March”) și academie (“Tenured Radicals”), în “Siluirea maeștrilor” eseistul își propune să ilustreze cu foarte mult umor dezastrul produs în artă de corifeii liniei de partid.

Potrivit lui Kimball, noii comisari culturali au în arsenal două tehnici fundamentale în strategia lor de subversiune. Prima ține de ceea ce autorul numește, într-un eseu, “trivializarea scandalosului” și constă, în ultimă instanță, în ridicarea mediocrului, a scabrosului, a pornografiei și a perversiunilor la rang de creație superlativă. A doua metodă constă în “violul maeștrilor”, adică în subminarea creațiilor exemplare până mai ieri, printr-o hermeneutică pusă în slujba nihilismului. Duchamp și a sa mustață aplicată Mona Lisei rămâne, poate, exemplul paradigmatic prin excelență, dar el nu este decât o instanță mai radicală și mai onestă în fond, față de comentariul academic contemporan, care interpune în permanență “teoria” între operă și privitor. Este absurd, bineînțeles, a pretinde absența oricărei teorii în receptarea estetică, dar ceea ce îl nemulțumește pe Kimball este dominația copleșitoare a unei metafizici antimetafizică, aflate în slujba egalitarismului celui mai dezumanizant.

Operele nu mai au o valoare intrinsecă, ci sunt investite cu valoare doar prin referință la o anumită agendă contemporană. Astfel, fiecare creație este interpretată printr-o grilă, “teorie” care decelează motivele și intențiile ascunse privitorului până la momentul apariției hierofanților postmoderni. Erminiile sunt strict politice. Adică: feministe, marxiste, psihanalitice, sau o combinație dintre toate.

Istoria artei s-a transformat, ne demonstrează Kimabll, într-o luptă contra injustițiilor sociale pe care trebuie să le eradicheze. “Merită subliniat că principala problemă, principala pierdere, rezidă nu în programul particular denunțat: războiul împotriva patriarhatului, a capitalismului, marșul contra “valorilor formaliste”, a “eticii burgheze” sau a presupeselor norme de reprezentare “depășite”. Indiferent ce părere are cineva despre aceste campanii (…) ele dislocă arta, retrogradând-o la statul de proptea într-o poveste care nu-i aparține”.

În efortul său vizibil polemic, Kimball uzează de o tehnică seducător de simplă: le dă cuvântul pe larg adversarilor săi și, astfel, cititorul ia contact direct cu elucubrațiile pompoase ale istoricilor de artă oficiali.

După expunerea introductivă, cartea este structurată practic în jurul comentariilor despre șapte tablouri reprezentative. Kimball prezintă interepretările și subliniază cu o satisfacție nedisimulată enormitățile și aberațiile, dar având permanent grijă de a pune în contextul potrivit atât artistul, cât și opera. În felul acesta, cititorul nu rămâne doar cu senzația unui marasm cultural, ci primește un impuls consistent de a redescoperi arta fără ochelari ideologici.

(…)

Potrivit eseistului american, exemplele de interpretări ridiculizate în “Siluirea maeștrilor” nu sunt doar o mână de excepții într-o mare de normalitate și exegeze consistente. Dimpotrivă. Ele constituie tocmai “mainstream”-ul, ortodoxia, în timp ce vocile sănătoase reprezintă o minoritate sub asediu. De altfel, este suficient să remarci universitățile (Yale, New York, University of Californa) din care provin istoricii de artă menționați de Kimball pentru a realiza dimensiunea dezastrului educațional și prăbușirea de-a dreptul spectaculoasă a instituțiilor care ar trebui să aibă, în mod firesc, drept obiectiv “cultivarea intelectului, a gustului delicat, a unei minți candide, juste, liniștite” (cardinalul Newman). Ce fel de studenți pot ieși din mâinile unor profesori care învață că litera “i” cu un circumflex înseamnă, de fapt, “o femeie feritilizată”, care se traduce, în cele din urmă, într-o “femeie circumscrisă”, nu prea mai are sens să întrebi.

După cum Kimball arată în alt loc, în urma acestei reorientări academice nu pierde doar arta, deși ea e prima sacrificată, ci este amenințată o civilizație și o întreagă moștenire culturală. Și asta deoarece efortul mandarinilor universitari are în mod declarat scopul politic de a remodela oamenii și societatea pe un calapod totalitarist.

“Violul maeștrilor” mai are un merit relevant, în special pentru cititorul român, crescut în admirația necondiționată pentru modelele occidentale. Kimball demonstrează destul de clar că “regele este gol”, iar din monumentele educaționale ale Vestului nu a rămas decât fațada. O fațadă sub care se ascund barbarii din interior, cei care lucrează temeinic la distrugerea ultimelor rămășițe de cultură și umanitate. Harvard, Yale sau Berkeley s-au transformat, sub acțiunea dizolvantă a postmodernismului, în etichete cu strălucire calpă, dindărătul căreia se lansează asalturi din ce în ce mai violente asupra bunului simț și a tradiției apusene.

De aici cititorul român nu ar trebui să capete subite complexe de superioritate și să privească mândru spre Apus, pentru că nu are foarte multe motive. În ultimii ani, facultățile locale și personalul aferent s-au sincronizat perfect cu programa deculturalizării, prin stagii, doctorate și masterate în laboratoarele de marxism occidentale, ceea ce a adus revoluția în catedrele școlare de la noi. Este suficient, de altfel, să privești tinerii artiști care pledează pentru diverse variante de comunism în performance-uri și acte artistice ratate, sau criticii care glosează doct pe marginea lor, pentru a înțelege amploarea catastrofei.

Totuși, un lector autohton poate desprinde din lecția lui Kimball curajul de a se debarasa de stinghereală provincială, de a interpreta arta și realitatea fără proptelele oferite generos de ideologiile oficiale și de a fi cât mai suspicios în fața prețioșilor ridicoli.

 

Prefața integrală aici

Informații adiționale

Autor:

Roger Kimball

Traducere de:

Dragoș Moldoveanu

Prefață de:

Ninel Ganea

Format:

Paperback

Dimensiuni:

145 x 220 mm

ISBN:
Locul și data apariției:

Domnești, iunie 2017

Editura:

Anacronic