Ce le-a făcut Statul banilor noștri

25,00lei

Cod Produs: rothbard-statul Categorie:

Descriere Produs

Ce le-a făcut Statul banilor noştri? este fără îndoială cea mai bună carte de introducere în problematica monedei scrisă vreodată. Ce sunt banii? Cum apar ei şi la ce sunt utili? Ce sunt şi cum funcţionează băncile? Care-i rolul Băncii Centrale? Şi mai ales care-i rolul Statului în toată această afacere? sunt doar câteva dintre întrebările la care Murray Rothbard răspunde magistral – atât pe gustul celui mai exigent specialist, cât şi pe înţelesul oricărui om inteligent, dispus să-şi pună mintea la contribuţie pentru a înţelege realităţile care îl înconjoară. Şi răspunsurile nu sunt – garantat – parte a locurilor comune, îmbâcsite, neclare şi fals sofisticate ale discuţiilor monetare (şi economice, în general) cu care cititorul român este obişnuit. Că moneda este o marfă ca toate celelalte şi nu „simbol”, „convenţie socială” sau „atribut al suveranităţii naţionale”; că, prin urmare, ea ar putea fi furnizată la fel de bine în acelaşi regim cu roşiile, ciocolata şi guma de mestecat – la piaţă; că băncile operează cu „rezerve fracţionare” – nu fac distincţia între depozite şi credite, dând cu împrumut inclusiv resursele pe care ar trebui să le ţină „la vedere” – fiind prin aceasta inerent falimentare; că Banca Centrală nu este altceva decât temelia acestui deloc onorabil aranjament etatist-bancar; că în plus, ea nu facilitează decât exproprierea unei mari părţi a populaţiei prin taxa ascunsă a inflaţiei, în beneficiul statului şi al clientelei acestuia; că, atât istoric cât şi teoretic, cel mai viabil sistem monetar a fost, şi ramâne, etalonul aur clasic – toate acestea, şi multe altele, devin clare după lectura micului tratat rothbardian.

Postfaţa lui Jörg Guido Hülsmann completează fericit analiza, satisfăcând şi curiozitatea doritorilor de analiză aplicată la realităţile recente. Sistemul Monetar European şi Euro sunt evaluate, prelungind perspectiva rothbardiană, şi sunt descoperite a fi deficitare.

Recenzie de Cristian Comanescu aici.

Informații adiționale

Traducere de:

Diana Costea (1975-2008)

Prefață de:

Marius Spiridon

Format:

Paperback, 172 pagini

Dimensiuni:

135 x 205 mm

ISBN:

973-0-04014-1

Locul și data apariției:

București, 2005

Editura:

Institutul Ludwig von Mises – Romania